Se spune că un împărat de demult, care ca toți împărații trăia în belșug și fericire, era chinuit de gândul morții. Cum să pleci din viața asta atât de frumoasă, gândea înălțimea sa, când nu știi ce te-așteaptă dincolo?
Oare nu s-ar putea găsi un leac, ceva care să mă facă nemuritor?
Hotărî să caute un asemenea leac. Toata împărăția primi poruncă strașnică să cerceteze, iar pentru cel ce va găsi se făgăduia răsplată împărătească.
Într-o bună zi veni la palat un om și spuse că el a găsit leacul căutat. Avea, într-o cutiuță de argint, un cocoloș de elixir. Susținea că e un leac sfințit, preparat cu sute de ani în urmă. Cine îl înghite, rămâne veșnic tânăr și, bineînțeles, nu mai moare niciodată, nici de moarte bună și nici de sabie sau de altceva. El venise din depărtare, mersese ani întregi, dorind să-i dăruiască împăratului acest elixir. Ceru să se înfățișeze înălțimii sale.
Împăratul porunci să-i fie adus străinul.
La ultima poartă a palatului, acesta fu oprit de un ofițer din garda imperială.
— E adevărat că elixirul adus de tine se poate mânca și că te face nemuritor? întrebă ofițerul.
— Acesta e adevărul, răspunse omul. Altfel, cum crezi că aș avea curajul să mă înfățișez împăratului?
Atunci, ofițerul se repezi la străin, îi smulse cutia din mână și înghiți elixirul.
Dus înaintea împăratului, ofițerul susținea că el nu are nicio vină.
— Înălțimea ta, eu l-am întrebat pe acest om dacă leacul adus de el se poate mânca și el mi-a răspuns că da. Așa că el e vinovat, și nu eu. De altfel, dacă el n-a mințit și leacul te face într-adevăr nemuritor, nu mă poți omorî. Am devenit nemuritor, și cum numai zeii trăiesc veșnic, eu sunt acum un zeu.
Iar dacă medicamentul adus de acest om nu-i decât o înșelătorie, cum vei putea, în bunătatea și înțelepciunea măriei tale, să iei viața unui ofițer de-al tău pentru un lucru de nimic?
Împăratul fu nevoit să recunoască: ofițerul avea dreptate. Așa că, porunci ca omul să plece în treaba lui iar ofițerul să-și vadă mai departe de slujbă.
Acuma, dacă omul acela a fi spus adevărul, probabil că ofițerul mai trăiește și azi. Dacă-l întâlniți cumva, o să vă convingeți că povestea aceasta e adevărată.
Cine mi-a spus-o mie a auzit-o chiar din gura ofițerului cu pricina.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975