Într-un sat trăia un om foarte distrat. Toți îi spuneau: Take-Trai.
De cu seară, Take-Trai spuse soției:
— Pregătește-mi hainele de sărbătoare. Mâine în zori plec la oraș, la iarmaroc.
— Vei avea tot ce-ți trebuie, numai să nu uiți de un cadou pentru mine.
În zori Take-Trai era în picioare.
— Nevastă, nevastă, unde mi-i pălăria? întrebă el cotrobăind prin casă.
— Este în cuierul din tindă, răspunse nevasta sa cu voce somnoroasă.
În tindă atârnau alături în cuier pălăria și coșul de paie. Take-Trai puse pe cap coșul de paie. În piciorul drept încălță un pantof de paie, iar în cel stâng un sabot de lemn.
„Cine trebuie să plece, n-are timp de așteptat”, își spuse el strângându-și brâul. Dar după o clipă se gândi: „Să iau cuțitul cu mine. Câte pericole paște pe om la drum!” îndată strigă:
— Hei, nevastă! Mi-ai pregătit cuțitul pentru drum?
— Da, l-am pregătit, este în cui în bucătărie.
Take-Trai se duse în bucătărie. Cuțitul atârna de un cui în perete, iar alături se afla o umbrelă. Take-Trai luă umbrela, o înfipse la brâu și porni repede spre oraș, la iarmaroc.
Abia ajunse în satul vecin și fu înconjurat de o mulțime de oameni.
— Uitați-vă ce om ciudat, în loc de pălărie și-a pus coșul pe cap!
„Curios, cine-i zăpăcitul care poartă un coș în loc de pălărie?” se gândea Take-Trai, uitându-se în stânga și în dreapta.
De-abia dincolo de sat, când vru să se mai răcorească puțin, vru să-și scoată pălăria și dădu de coș. De mânie îl aruncă în șanț.
Dar în drum spre oraș, Take-Trai mai trecu printr-un sat. Abia intră, când deodată auzi râsete împrejur:
— Uitați-vă, uitați-vă, ce om ciudat, un picior încălțat cu paie, celălalt cu lemne.
Take-Trai se uită la picioarele sale. Amuți de mirare, își aruncă repede papucul de paie și sabotul de lemn și porni mai departe.
Mergea și se uita cum oamenii strângeau orezul de pe câmp. Saluta secerătorii, iar aceștia răspundeau politicos:
— Pe o căldură ca asta mergi fără pălărie. Ai putea cel puțin să-ți aperi capul cu umbrela.
— Dacă aș avea umbrelă, n-aș aștepta sfatul vostru.
— Dar ce ai la brâu?
— Cum ce am? Un cuțit!
— Om bun, aceasta-i umbrelă, nu cuțit.
Take-Trai se înfurie. „Nevastă-mea mi-a făcut asta. Am să-i arăt eu. Mă întorc îndată acasă.”
Când ajunse în satul său, intră în prima casă din marginea satului.
— Ești o leneșă, o neglijentă, necinstită, începu el să strige încă din prag. Din cauza ta a trebuit să mă întorc din drum, să renunț la iarmaroc.
— Nu cumva ai greșit casa, vecine? întrebă gospodina. Take-Trai se rușină foarte mult. Ieși din casă și alergă la prăvălie, ca să cumpere un mic dar și să se scuze pentru neplăcerea făcută.
— Cer scuze. Că am strigat atât de tare, începu el din prag, când se întoarse de la prăvălie. V-am adus în dar un pachet de ceai.
— Nu-mi aduc aminte să fi strigat la mine. Și apoi, prin ce minune te-ai întors atât de repede de la oraș?
Take-Trai de-abia acum își dădu seama că intrase în propria sa casă.
Dar de data asta se bucură foarte mult.
— N-am găsit nimic interesant la iarmaroc. Ți-am cumpărat un pachet de ceai și m-am întors. Prepară un ceai proaspăt, bun, să-l bem împreună.
De-ar fi știut nevastă-sa ce-a pățit el!…
În românește de Teodor Holban
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 11, 1975 [p.177-179]