Trăia odată un om sărac, slugă la un bogătaș. Bogătașul avea un Buda frumos, de aur curat.
Mereu se gândea sărmanul slujitor: „Ehei, dacă aș avea eu un asemenea Buda! Poate că el mi-ar hărăzi o soartă mai bună. Doar stăpânul spune totdeauna că nimic nu e mai puternic în lume decât aurul.”
Dar cum era sărac lipit pământului, nădejdile lui rămâneau deșarte.
Odată, slujitorul se duse în pădure să taie lemne pentru stăpân. Acolo văzu o buturugă ca semăna aidoma cu statuia unui Buda. O luă bucuros și o duse în odăița lui. De trei ori pe zi îi punea dinainte măsuța cu mâncare:
— Mănâncă, buturugă mică, mănâncă, zeușorule, iar eu o să-ți povestesc ce viață amară duc.
Așa făcu slujitorul ani în șir. Toți cei din casă râdeau de el, iar stăpânul mai tare decât ei.
Slujitorul era harnic și cinstit. Bogătașul își frământa mintea cum să-l silească să-i lucreze toată viața pe degeaba. Până la urmă născoci el ceva. Îl chemă la sine pe slujitor și-i spuse:
— Hai să punem la cale un sumo (*) între zeulețul tău și Buda al meu cel de aur. Dacă buturuga ta va fi învinsă, îmi vei sluji toată viața fără nicio plată. Dacă însă Buda al meu se va lăsa biruit, o să-ți dau toată averea mea.
Bogătașul adună toți slujitorii și toate slujitoarele, jurându-se solemn în fața lor că-și ține făgăduiala.
Bietul slujitor se întoarse tare abătut în coliba lui și îi spuse buturugii:
— Vai, zeușorule, ce năpastă a căzut pe noi! Auzi ce i-a trecut prin cap stăpânului… Îți poruncește să-l învingi în luptă pe Buda al lui cel de aur, iar dacă nu, va trebui să-l slujesc pe degeaba toată viața. Mai bine te iau în spate și fug de-aici.
Dar zeușorul de lemn îi răspunse:
— Nu te pierde cu firea. Fii liniștit, că vom ieși noi la liman. Du-mă fără teamă înaintea stăpânului. Voi încerca să-l înving pe Buda de aur.
Stăpânul îl zorea pe slujitor să înceapă mai repede sumo. Nemaiavând ce face, slujitorul îl cară pe Buda de lemn în încăperea hotărâtă pentru luptă. Stăpânul îl aduse și el pe Buda de aur.
Se adunaseră o mulțime de slugi. Stăpânul le grăi astfel micilor zeități:
— M-am jurat că dacă tu, Buda al meu de aur, vei ieși biruitor, acest slujitor îmi va munci fără plată întreaga viață. Iar dacă vei învinge tu, zeulețule de lemn, stăpânul tău va avea toată averea mea. Țineți minte amândoi!
Și zicând acestea, făcu semn cu evantaiul că lupta poate să înceapă.
Și, minune! Amândoi Buda se ridicară în picioare, se depărtară unul de altul, apoi încet, legănându-se, începură. Se socotește învingător cel ce-și doboară adversarul la pământ sau îl împinge de pe saltea din interiorul unui cerc. Toți luptătorii sumo sunt de categorie grea și foarte solizi.
Intrară în luptă. Se încleștară puternic, căutând să se doboare. Ba unul își dovedea tăria împotrivă, ba celălalt. Lupta ținea de două ceasuri încheiate. Privitorii strigau care mai de care:
— Ara! Ara! (**) Ia priviți cum mai luptă! Cine oare va învinge?
Slugile începură să-l încurajeze pe Buda cel de lemn:
— Țin-te bine, buturugă! Nu te da bătut! Nu-l lăsa pe zeul stăpânului să te doboare!
Ochii stăpânului erau holbați și însângerați, iar glasul îi răgușise de atâta strigăt:
— Nu te lăsa, Buda de aur! Buda de aur, pune-l jos!
Buda de aur era lac de sudoare, începu să se miște tot mai greoi, iar în cele din urmă se clătină sleit de puteri. Stăpânul, de asemenea asuda din belșug. Se făcuse roșu la față, striga tot mai întărâtat:
— Buda de aur, nu te da bătut! Încordează-ți puterile! Oare nu ți s-a adus destulă cinstire în casa mea? Nu ne-am închinat cu toții la tine? E cu putință să te lași biruit de-o biată buturugă, de-un ciot prăpădit? Fricosule! Slăbănogule! Amărâtule!
Înfuriat, Stăpânul începu să-l batjocorească pe Buda cel de aur, aruncându-i tot felul de vorbe de ocară. Dar cu cât îl certa mai rău, cu atât își pierdea puterile zeul de aur. Până la urmă izbucni în plâns și căzu cu zgomot la podea.
Slugile nu mai puteau de bucurie, luându-l în râs pe zeulețul de aur. Îi cerură stăpânului să-și țină făgăduiala. Nemaiavând încotro, bogătașul trebui să plece din casă, luându-l cu sine și pe Buda al lui de aur. Toată averea rămase slujitorului. Acesta le răsplăti cu mărinimie pe celelalte slugi și în casa aceea unde înainte curgeau numai lacrimi, domni de atunci voioșia.
Bogătașul începu să pribegească prin lume. În curând nu-i mai rămase în pungă nici măcar o monedă de aramă. Odată, pe când înnoptase în câmp, flămând și trudit, începu să-l dojenească amar pe Buda de aur:
— O, zeulețule de aur. Cum de te-ai lăsat înfrânt de o simplă buturugă? Din pricina slăbiciunii tale am fost alungat în chip rușinos din gospodăria mea, unde stăpânește acum un slugoi păcătos. Degeaba mi-am pus eu nădejdea în tine, degeaba te-am turnat din aurul cel mai curat…
Dar Buda de aur răspunse:
— Pe nedrept mă învinuiești. Asupra ta însuți ar trebui să îndrepți ocara. Adu-ți aminte mă hrăneai… numai de două ori pe an, la praznicele cele mari. Pe când slujitorul împărțea zilnic, tot ce avea, cu buturuga lui. Astfel lemnul a devenit mai puternic decât aurul. O singură mângâiere mi-a rămas: să te pot izbi strașnic în spate, la fiecare pas. În felul ăsta afli și tu cât de greu e aurul.
Și bogătașul fu nevoit să facă pe cerșetorul până la sfârșitul zilelor, rătăcind pe drumul lui cu Buda de aur în spate.
* Sumo – Gen de trântă japoneză.
** Ara! – exclamație care exprimă mirarea.