Bufnița vopsitoare
Tare se mânie mușteriul a doua zi, văzându-și frumusețea de strai, mai negru ca tușul, mai negru decât cărbunele! Așa se face că și-n ziua de azi, de câte ori …
Povesti japoneze
Tare se mânie mușteriul a doua zi, văzându-și frumusețea de strai, mai negru ca tușul, mai negru decât cărbunele! Așa se face că și-n ziua de azi, de câte ori …
Trăia odată un om sărac, slugă la un bogătaș. Bogătașul avea un Buda frumos, de aur curat. Mereu se gândea sărmanul slujitor: „Ehei, dacă aș avea eu un asemenea Buda! …
S-a întâmplat odată să fie o vară neobișnuit de fierbinte. Soarele dogorea de dimineața până seara, iar ploaie nu dădea niciun strop. Seceta pârjolea totul. Se uscă până și fântâna, …
Trăia odată, într-un sat, un bătrân căruia tare-i mai plăceau vorbele de duh și mai ales cimiliturile (*). Într-o seară, pe lângă casa lui trecu un călător întârziat. Era flămând …
Iată ce se povestește în orașul Sendai: În casa unui meșter care făcea umbrele, în firida camerei de oaspeți, se afla statueta de argilă a unei bătrâne țesătoare. Era atât …
E mult, foarte mult de atunci. Pe vremea aceea era stăpân peste tot Cerul și Pământul un zeu foarte puternic. Și când fu aproape de moarte, zeul acesta împărți moștenirea …
Trăia într-un sat un om pe care-l chema Saigio. Odată, Saigio plecase să se plimbe cu prietenii săi pe dealurile din vecinătate. Toropit de căldura amiezii de vară, un iepure …
Trăia cândva un bogătaș, în casa căruia se păstra o datină veche. Și anume, în cea dintâi zi a noului an, slugile se așezau lângă cămin, în odaia boierească, iar …
Lângă orașul Iashiro se află muntele Dragonului. Pe muntele acesta trăia odinioară vulpea O-San, vestită pretutindeni pentru meșteșugul ei de a lua orice înfățișare. O dată, Hikoici se întâlni cu …
Odată, Hikoici ședea cu undița în mână, pe malul râului Taneama. Tocmai atunci se nimeri să treacă pe-acolo prințul, care-i strigă de departe: — Hei, pescarule, ce prinzi acolo? Hikoici …
O dată Hikoici auzise că Tengu din pădure stăpânește două comori de preț: o pălărie care ce te face nevăzut și o pelerină care, de asemenea, te face nevăzut. Hotărî …
Trăia cândva un om tare hâtru și bun de șotii, pe nume Hikoici. O dată, Hikoici deschisese în orașul Iashiro o prăvălie de umbrele. Sus, de tavanul prăvăliei, spânzurase o …