Cei 47 de Ronini
La începutul secolului al XVIII-lea trăia un daimyo (*) numit Asano Takumi no Kami, Lordul castelului din Ako, în provincia Harima. Întâmplarea a făcut ca un ambasador imperial de la …
Povești scurte
La începutul secolului al XVIII-lea trăia un daimyo (*) numit Asano Takumi no Kami, Lordul castelului din Ako, în provincia Harima. Întâmplarea a făcut ca un ambasador imperial de la …
Zice-se că odată trei oameni călătoreau către o așezare îndepărtată. Tot mergând ei astfel sporovăind ba de una, ba de alta, unul dintre ei oftă și zise: — Ehei, ce …
Odinioară, pe muntele sfânt Haku, numit și „muntele alb” (datorită zăpezilor veșnice), trăia un călugăr bătrân, vestit pentru credința și harul de a vindeca oamenii și, deopotrivă, animalele. În tinerețe, …
Demult, în insula cea mare (*) a Japoniei, exista un munte atât de înalt, încât părea că atinge cerul. În vârful lui, unde se putea ajunge foarte greu, din cauza …
Întâmplările acestea (1) s-au petrecut demult, demult de tot cu veacuri în urmă. Pe vremea aceea, în templul Amida (2) din satul Aka-magaseki (3) se făceau rugăciuni pentru odihna tuturor …
Se zice că într-un sat trăia un moșneag. Umblând el odată prin pădure, găsi o căciulă roșcată roasă nevoie-mare, moșul își zise: „O fi ea găurită, dar până acuma n-am …
Muntele de foc Aso are câteva piscuri înalte. Unul dintre ele se cheamă Nekodake – Muntele Pisicilor. Odinioară, pe coasta acestui munte se zice că trăia regina pisicilor. În fiecare …
Aceasta e o întâmplare veche, veche de tot. A fost odată un om care-și câștiga traiul vânzând pește cu coșurile. Într-o zi, întorcând acasă, îl apucă ploaia pe drum. Ploua …
Demult, demult, de tot, trăia lângă o pădure un tăietor de lemne tare sărac. În fiecare zi colinda pădurea și dobora copaci, agonisindu-și traiul cu trudă. Odată, veni la sălașul …
Odată, în vechime, un prinț bogat plecase la vânătoare cu șoimi. Slugile îl purtau în palanchin pe potecile dealurilor, iar în urmă venea un alai măreț. Deodată, un erete care …
Plecasem din Japonia cu părinții mei pentru o scurtă vacanță în România, la bunica mea. Era o zi de primăvară, o dimineață în care cei câțiva pomișori din fața casei …
În vechime, sub veranda casei Izumia, din orașul Komațu (*), trăia un bursuc. Stăpânul acelei case era un mare iubitor de hokku (**). Adeseori în nopțile clare de toamnă, trăgea …