Tabloul fermecat
Demult, foarte demult, de nici nu-mi aduc aminte care împărat făcea umbră pământului, trăia pe lume un tânăr puternic, deștept și frumos, care se numea Ciju-Tzi. Trecuse de douăzeci de …
Demult, foarte demult, de nici nu-mi aduc aminte care împărat făcea umbră pământului, trăia pe lume un tânăr puternic, deștept și frumos, care se numea Ciju-Tzi. Trecuse de douăzeci de …
Demult, la poalele Muntelui Mare, se afla o câmpie. Pe câmpie erau așezate câteva colibe. Într-o colibă locuia mătușa Tan Bu, căreia îi murise soțul și rămăsese cu trei copii. …
Un mare demnitar avea o adevărată patimă pentru bani. Deși strânsese sume însemnate, totuși tot timpul se plângea că nu-i ajung banii. De dimineața până seara își tot frământa mintea, …
Odată, șoarecele, care locuia în munți, a ieșit să se plimbe și a întâlnit pe drum un șoarece din oraș. Au intrat în vorbă și s-au plăcut foarte mult unul …
A fost odată un câinie atât de inteligent, încât înțelegea până și vorbele omului. Pentru stăpânul lui câinele acesta era – lesne de înțeles – cea mai neprețuită comoară. Dar …
Ceea ce vă voi povesti s-a întâmplat demult, demult. Cândva trăia o fată harnică, de n-avea pereche. Cât ar fulgera de trei ori, prăjea boabele de soia. Într-o singură dimineață …
Demult, tare demult, să înveți carte era o treabă foarte anevoioasă. Dascălii care nu-și băteau elevii erau socotiți dascăli proști, tot așa după cum părinții care nu-și băteau copiii se …
Trăia odată un tânăr harnic și curajos, care se numea Shi Long. El își pierduse părinții de mic copil și nu mai avea pe nimeni pe lume. Neavând din ce …
În apropierea pădurilor de pe Muntele Țin trăia odată un fecior mândru, pe nume Iang U, cu bătrâna lui mamă. Iang U se născuse pe malul Fluviului Galben. Într-un an, …
Cică era odată un om care voia cu tot dinadinsul să fie ca nimeni altul. Într-o zi îi veni ideea să învețe o meserie nemaiîntâlnită. „Atunci, într-adevăr, nimeni nu va …
O scoică uriașă se lăfăia pe malul râului, într-o amiază senină de vară. O mângâiau razele calde ale soarelui și o dezmierda unda răcoroasă ce spăla din când în când …
O rândunică a poposit odată pe malul unui râu plin de salcii și iarbă verde. Cip-cirip-cip-cip-cip, cânta ea veselă, fluturând din aripi. De cealaltă parte a râului, o turturică își …